Contrabandiști, prizonieri, jucători, fugari, criminali, copii ai criminalilor, mame ucigașe, rebeli învinși. Și de asemenea: un autor japonez care se sinucide cu stiloul său, o femeie rusă disperată care trece frontierele țării într-o căruță mafiotă plină de arme.

Ce leagă întreaga lume diversă a "Contrabandiștilor"? Răspunsul: corupția ca mod de viață. Corupția ca o extensie naturală a Răului. Corupția ca forța motrice a Istoriei, deoarece, în realitate, eroii lui Andreas nu aparțin tipurilor marginale. Pur și simplu trăiesc o perioadă întunecată a Greciei, marginalizată din perspectiva oficială a Istoriei. Protagoniștii lui Andreas reprezintă Istoria neagră a unui stat corupt și conștiințele tiranizate ale cetățenilor săi, micro-istoria unui univers în care granițele dintre onestitate și dezonoare, conștiență și inconștiență, eroism și trădare, responsabilitate și corupție sunt fluide, aproape inexistente.

Logic, dacă ești de partea vânătorului, nu gândești ca un vânător, iar dacă ești corupt până în măduva oaselor, nu poți propovădui etica. Și totuși, tocmai asta face cartea lui Andreas fascinantă: ușurința cu care unii personaje pot trece de la o stare de lucruri la alta, literalmente ca și cum nu s-ar întâmpla nimic sau, mai precis, ca și cum această retragere etică nu ar depinde de ei înșiși; ca și cum acest contrabandism aparte al conștiințelor este definit de o lege naturală dincolo și deasupra lor, pe care, totuși, cititorul este chemat să o judece din nou și din nou...