Enigma morții, precum și inexplicabilul iubirii, nu sunt iluminate de egocentrismul cerințelor de înțelegere, ci sunt iluminate doar de calea participării. Și cunoașterea participativă se obține doar prin jocul libertății, adică prin renunțarea erotică de sine și oferirea de sine. O nemurire obligatorie ar fi un iad prin definiție. Singurul non-iad etern pe care mintea umană îl poate concepe este: să existe, pentru că vrei să existe liber, cu bucuria mai plină a existenței fiind iubirea. Este Evanghelia ecleziastică.