Sursa religiei false este incapacitatea de a se bucura, sau mai degrabă refuzul bucuriei, în timp ce bucuria, fără îndoială, este un rod al prezenței lui Dumnezeu. În afara bucuriei, totul devine demonic, o pervertire mai profundă a fiecărei experiențe religioase. O religie a fricii. O religie a falsei umilințe. O religie a vinovăției: totul este ispite și capcane. Oamenii "religioși", într-un fel, privesc bucuria cu suspiciune. Un sentiment de vinovăție sau moralitate nu ne eliberează de lume și de ispitele ei. Bucuria este fundamentul libertății, unde suntem chemați să stăm.
Unde, cum și când a fost distorsionată și tocită această atmosferă a creștinismului? -sau mai degrabă, unde, cum și când au început creștinii să fie surzi la bucurie? Unde, cum și când a început Biserica, în loc să elibereze oamenii chinuiți, să-i intimideze și să-i terorizeze într-un mod sadic?