Și astfel, am creat în mintea mea - ca pe o imagine ideală pe care mi-ar plăcea să o ating - imaginea unei girafe frumoase. Pentru că are patru picioare care ating pământul. Nu zboară, deci nu poate scăpa. Uneori poate părea că are o anumită instabilitate. Dar stă ferm. Are timp să absoarbă substanțele pământului, nevoile și realitatea, fie că este noroi sau o pajiște înflorită, fără să o aplaneze cu greutatea sa. În același timp, își ține capul sus în cer. Acolo își găsește hrana, nu trebuie să se aplece. Vede departe, are viziune, așa cum ar trebui să avem și noi, iar hrana noastră să fie mai spirituală, mai imaterială. Și, în cele din urmă, undeva în mijloc, are și un inimă. Pentru că arhitectura fără inimă, nu cred că poate exista.

"Girafa frumoasă..." sunt urmele unei pasiuni nobile în mărturisire, în arhitectură, în contemplare. Un arhitect important își amestecă propriul atelier și experiența profesională. Alexandros Tombazis vorbește fascinant despre "interiorul" și "exteriorul" unei lumi care crede în responsabilitatea individuală, în comunicare, în fericirea comună.

M.F.