Secolul precedent s-a încheiat prematur odată cu răsturnarea bruscă din 1989. Pe măsură ce "anestezia prelungită pe care intervenția chirurgicală de la Yalta, din 1945, o impusese corpului planetei" se încheia, secolul al XX-lea a apărut sub o nouă prismă, ca o eră a rupturilor bruște, a trăsnetelor și a evenimentelor imprevizibile. Istoriografia a fost forțată, la rândul ei, să-și pună sub semnul întrebării standardele stabilite, să se întrebe despre metodele sale, să-și definească spațiul încă de la început, să-și reexamineze categoriile interpretative. Conflictelor au izbucnit în jurul războaielor, revoluțiilor, fascismului și genocidului, conflicte care, în general, au zguduit științele sociale, conturând schița unei noi abordări a lumii contemporane care depășește cu mult limitele cercetării istorice. Tensiile apar constant între trecut și prezent, între istorie și memorie, între cercetarea obiectivă și sensibilitatea trăită, între experți și utilizarea publică a trecutului, în timp ce locurile de producție a istoriografiei nu mai sunt limitate doar la universități, ci se extind către societatea mai largă.

Construită ca o evaluare critică și o perspectivă prospectivă asupra unor dispute istoriografice care au marcat ultimele trei decenii, această carte își propune, de asemenea, să intervină într-un conflict de idei.